Alpii de Vest – CAR Galati – Marian Caval

In perioada 21 iunie – 10 iulie 2003, Clubul Alpin Român – Sectia Galati a organizat o deplasare in Alpi, avand ca obiective un prim contact cu acesti munti si acumularea de experienta, precum si escaladarea unuia dintre cele mai impozante varfuri: Matterhorn.

Deplasarea la care au participat Marian Caval, Bogdan Bajenica, Dan Ciobotaru,Gabi Dragomir, Dan Dragomir, Diana Pavlenco, Dumitru Emilia si Teodor Eugenia, s-a facut cu autocarul pana la Torino. Aici am vizitat orasul timp de doua zile gazduiti si indrumati de domnul Pupeza. La muzeul national al muntelui am aflat ca in acest oras plin de istorie a fost infiintat Clubul Alpin Italian si tot aici am vazut pe langa multe exponate o parte din echipamentul cu care a fost cucerit faimosul varf K2. Emotiile traite in salile muzeului au meritat pretul platit la intrare 2,5 euro (am avut reducere 50% cu carnetele de membru C.A.R.).Din Torino ne-am impartit in doua grupuri. Un grup a plecat cu trenul la Chatillon si mai departe cu un autobuz local  pana la Breuil Cervinia, pe versantul sudic al MatterhornuluiAl doilea grup: Marian, Bogdan si Dan impreuna cu dl. Pupeza am parcurs in chip de preludiu traseul Tommy [gradul 5a/b, 13 lungimi, cca. 450 m diferenta de nivel] situat in Valle di Champorcher, un afluent sudic a Vaii Aosta. Traseul este asigurat cu spituri si se desfasoara pe verticala unui perete de quartit compact, cu prixe extrem de variate formate din alveole, muchii si ciocuri si cu o aderenta exceptionala. Pentru Dan, traseul a insemnat o premiera personala: primul sau traseu "adevarat" de perete.

Seara ne-am reunit cu totii la Cervinia, ne-am luat ramas bun de la dl. Pupeza si ne-am petrecut noaptea la marginea statiunii in corturi. A doua zi am urcat pe platoul Plan Maison la 2546 m ce urma a fi tabara de baza. In urmatoarea zi am urcat in saua Furggen de unde incepe creasta cu acelasi nume si am observat ghetarul de pe versantul NE al Matterhornului pe unde urma sa traversam noi in drumul spre Refugiul Hoernli.

Initial am dorit sa urcam pe traseul de pe creasta Zmutt insa zapada abundenta si instabila cazuta de curand ne-a determinat sa alegem creasta Hoernli. Seara la tabara am hotarat etapele pentru a ne aclimatiza inainte de escaldarea  varfului: a doua zi urcam in saua Furggen si de acolo la Bivuacul Bossi 3340m, pe urma in dimineata urmatoare pe ghetar pana la refugiul Hoernli iar in a 3-a zi spre varf.

Planul a fost respectat, insa socoteala de-acasa..: la sfarsitul traversarii ghetarului de sub peretele nordestic, la iesirea de pe ghetar,  Marian preocupat de elicopetrul care se invartea foarte jos deasupra si care declansase o avalnsa de pietre la numai 10 metri in urma noastra a calcat intr-un gol sub zapada la marginea unui bolovan si s-a lovit la un picior.  Cum aveam sa aflam cand ne-am intors in tara, s-a ales cu o fratura de peroneu care ne-a dat peste cap toate planurile. A schiopatat cu noi pana la Refugiul Hoernli, insa acolo, pe buna dreptate, a renuntat. In aceasta situatie spre varf au plecat doar Bogdan si Dan.
Plecarea s-a facut dimineata la ora 3,30. In refugiul care era inca inchis, functionand doar bivuacul, mai erau cateva echipe. Am plecat primii, insa ne-am lasat ajunsi pe parcurs pentru a schimba informatii relative la drumul de urcare, dificil de gasit la lumina frontalei. Am urcat impreuna cu o echipa frantuzeasca intr-un ritm foarte bun pana la Bivuacul Solvay situat la 4000 m. Aici ei au luat-o inainte iar noi am continuat singuri. Urcasem 800 m in 3 ore, ceea ce era foarte bine. Era ora 7. Am parasit bivuacul la 7:25, insa probleme de orientare si, pare-se altitudinea ne-au facut sa pierdem ritmul: am urcat urmatorii 200m in acelasi timp, 3 ore. Ajunsesem la aproape 200 metri sub varf la ora
10:30 moment in care Dan, "mezinul" echipei a cerut sa ne intoarcem pentru a ajunge jos in conditii sigure. Cu mare regret Bogdan a acceptat si am coborat in peste 7 ore cei 1000m urcati, acordand grija cuvenita prizelor friabile si zonelor verglasate.
Privind in urma, nu stiu daca a fost cea mai buna decizie, acum regretand ca nu am continuat, mai ales ca vremea era frumoasa; la coborare ne-am fi putut opri la Bivuacul Solvay la 4000 m, asa cum au facut altii, pentru a continua a doua zi coborarea.
Ne-am intors in tabara de baza dezamagiti de a nu fi atins varful, insa in suflet cu bucuria celor vazute si mai ales a celor invatate. Am coborat impreuna la
Torino de unde Marian si Diana au luat autocarul spre tara
( Gabi si Dan D. plecasera deja la Londra). Ceilalti patru am plecat la recomandarea dlui Pupeza la Refugiul Dalmazi sub Aguille de Triolet, in nordul masivului Mont Blanc, pentru cateva zile de catarare intr-un granit cum nu mai vazusem; chiar daca Macinul este tot din granit.
Am stat la cort urcand 2 trasee: "Indicazione Obbligatoria", gr. 6-, 6 lungimi si Kermesse Folk, 5b+, 19 lungimi, ambele in Aguilles Rouge du Triolet.                                                                                                                
In loc de concluzii:

Un accident stupid si lipsa de experienta in munti de asemenea dimensiuni ne-au privat de o parte din bucuriile acestei iesiri in Alpi. In schimb Matterhornul va fi la locul lui si in  anul viitor, iar cei 4447 m ai sai ni se vor parea mai usori datorita experientei acumulate in acest an s ia pregatirii pe care o vom face pana atunci. Sunt convins ca toti am invatat macar putin din marea carte a Alpilor.

Marian Caval

0 Responses to “Alpii de Vest – CAR Galati – Marian Caval”


Comments are currently closed.