Expeditia CAR Ararat 2010 -Valeriu Penes

La invitatia Turkish Dagcilic Federasyionu in perioada 26 august – 02 septembrie, am participat, impreuna cu mai multi membri ai Clubului Alpin Roman, la evenimentul denumit de catre organizatori “A 11 a urcare victorioasa a Muntelui Ararat”.

In acest an au participat 12 echipe din tot atitea tari. Multumita experientei si unei bune administrari a activitatii de catre cei din CAR – Romania, am fost echipa cu cel mai numeros si deosebit potential.


Astfel, ne-am bucurat de prezenta celei mai tinere participante de sex feminin, dar si de a celei mai “experimentate” persoane tot de acelasi gen.
Ne-a luat ceva timp, plecind din vreme pentru a fi la data si locul indicat de catre organizatori. Asa ca, plecind din 21, abia pe 25 august, spre seara, am ajuns la Igdir, capitala de provincie, aflat doar la 50 km de granita cu Armenia. In fine, ne odihnim mai bine, cazati la campusul universitar orasenesc.
Ni se comunica cum ca vom avea de asteptam inca o zi pentru plecarea in tura. Intilnim figuri mai vechi si mai noi din lumea celor care au placerea de a cutreiera muntii inalti, sositi din Croatia, Iran, Muntenegru, Azerbaijan, Bulgaria, Grecia, Serbija, Bielorusia, Armenia si altele.Pe data de 27 august, dupa o ceremonie in fata primariei din Igdir, sub directa indrumare si conducere a autoritatilor locale, ba chiar a insusi guvernatorului provinciei, are loc plecarea catre prima tabara din program. Noi suntem transportati cu un autocar iar un camion de mare tonaj duce bagajele mari. Astfel, ajungem dupa orele prinzului , la tabaraKorhan, 1800 m. Refugiul construit o dat pentru acest gen de vizite nu mai este utilizabil, asa ca punem corturile si ne pregatim pentru startul ce va avea loc a doua zi, catre 3200 m.
Suntem invitati in interiorul bazei militare. Nu ester au, avem acces la popota, toalete si dusuri. Noaptea soseste ceva mai devreme decit ceasurile noastre (pe tot teritoriul Turciei nu exista decit o singura ora). De pe meterezele fortaretei, admiram panorama de lumini oferita de catre orasul Erevan, aflat tot sub Ararat, dar mai spre est cu 40 km.
Dimineata, ne sculam devreme pentru a pregati bagajele cele mai grele sa le dam prietenilor nostrii, magarii, care le vor duce la tabara de la 3200 m. Noi, cu restul, dupa o alta festivitate de inceput de actiune, plecam in sir indian spre urmatoarea etapa a turei noastre.
De la mica distanta, simtim protectia celor citiva militari, care au plecat inaintea noastra. Magarii, ne depasesc in tromba, ducind din greutatile noastre. Drumul este in panta inierbata, solul prafos dar si cu portiuni pietroase. Dupa circa 6 ore ne reunim cu totii in poiana mare de la 3200 m. Desfacem din bagaje, punem din nou corturile, echipamentul de altitudine isi intra in rol. Ne pregatim de repaus, vine deja amiaza, frumoasa dar rece. Papa se face cel mai bine in absida. Totul este bine.Ne sculam, dis de dimineata, stringem si, dupa un mic dejun adecvat, incarcam (de data asta nu ne mai pot ajuta magarii) strict echipamentul de altitudine si o luam spre tabara de la 4200 m. Sub indrumarea organizatorilor, se formeaza 8 echipe si se merge respectindu-se protocolul stabilit. Avem cite 3 ghizi locali
la fiecare grupa. Noi, fiind echipa cu cel mai mare numar de participanti, avem ca ghizi doar doi dintre experimentatii membrii ai federatiei locale, tinind cont ca de fapt grupa noastra are deja conducatori.
Se merge cu pasi atenti, masurati si adecvati conditiilor. Din cind in cind se face cite o pauza de reglare a respiratiei. Greutatile din spate apasa dar nu putem spune nimic, suntem barbati. Nici fetele nu zburda dar este un bine general.
Toata lumea se misca incet spre tabara de altitudine.Pe undeva, bine ca am fost echipa numarul doi, deoarece, ajungind la locul de tabara, putem gasi un loc bun de amplasat cortul. Raducule, sa-ti dea Dumnezeu sanatate ! Punem cortul de altitudine, pe o platforma prafoasa inconjurata de stinci protectoare. Dan amenajeaza locul, intinzind si batatorind locul cu bocancii sai ca doua buldozere. Pina aici nu am facut mai mult de 4 ore, asa ca, in timp ce baietii amplaseaza cortul, fetele pregatesc masa si cele necesare pentru tura de miine.
Apa este din belsug, doar ca trebuie sa strabati cele 2-300 m pina la sursa si sa stai la coada la umplut bidoanele. La noi nu este cazul, ne-am adus de jos. Tibi se bucura de prezenta celor doua fete care il rasfata avind grija sa nu cumva sa piarda timpul fara sa faca ceva util.
In curind se intuneca, dupa amiaza placuta de 4200 m, aer proaspat si racoros. Intram in cort, la o sueta in patru. Incercam sa dormim, unii mai …. altii si mai … in mare am reusit sa punem geana pe geana. Unii mai mult, altii cit au putut. Ce-i drept ca nici noaptea nu a fost prea lunga, la 3.30 h de dimineata se da desteptarea. Mincam ceva, ne ambalam si, la orele 4 o pornim tovaraseste spre baza de plecare pe ghetar. Se respecta mersul pe echipe, toata lumea isi pune coltari, piolet, bete de schi, casca, ham, pitoane de gheata, etc. Se fac ultimele legari in coarda si se porneste asaltul catre virful muntelui. Vreme buna, pe la 6.30 h rasare soarele, superb, de undeva din zona Iranului, gheata incepe sa se inmoaie sub coltii ascutiti ai crampoanelor. La vreo ora de mers efectivul scade cu 4 persoane, rau de altitudine, oboseala, nu stim. Ramin doar 80 de insi victoriosi care, ceva mai dezlegati , fac tumbe, fotografii si se imbratiseaza pe virful Ararat, la cei 5137 m ai sai. O vad, normal, pe Ecaterina din Banul Manta, care topaie fericita. De ceilalti nu mai vorbim, este o stare de euforie generale, toti se bucura dupa cele 8 ore de mers.
Din nou, acele poze gen sindicalist (scuze dar am trecut pe acolo si nu pot uita).
Toata lumea isi agita stindardurile pe acel virf mult discutat. A trecut ceva timp, este vremea de intors. Se reiau linistit grupele, se incearca depasiri insa nu sunt agreate de catre organizatori. Asa ca se merge calm, cu avint, spre jos, unde se va termina actiunea. Coltarii, betele si pioletii isi fac jocul, corzile aduna la un loc grupele si le tin in friu. Si celelalte echipe adopta metoda de legare si mers in coarda propusa de Dan al nostru. Ajungem la locul unde zapada nu mai poate cobori, o vreme, ne descaltam – Sarut mina Cataline, coltarii tai au mers singuri, la fel lui Alex. Ne deshamam si ne indreptam spre tabara. Citiva string cortul si pleaca in tabara de la 3200 m.
Noi mai raminem aici o noapte. La 7.00 h se da startul, incarcam rucsacii (pacat ca nu am putut consuma toata mincarea adusa pina aici) si o luam la vale. Cu atentie, deoarece exista un prag de piatra, abrupt si cu placi nu prea stabile. Dar noi trecem cu bine si ne regrupam in locul lasat in poiana de la 3200 m.Nici aici nu stam prea mult, ne asteapta de coborit inca 1400 m de nivel. Ceva poze, schimbam adrese, emailuri,telefoane, scriem pe drapele, etc. Facem bagajul pentru magari, luam restul si o taiem la vale. Tot in sir Indian, destul de organizat. Coborim in cca 3 ore pina la Tabara de la Korhan, ne intilnim cu bagajele care ne-au depasit pe drum, luam un dejun la popota taberei militare, ne suim in acelasi autocar si ajungem dupa amiaza in caldura Igdirului.
Cazati tot la campusul pomenit, ne bucuram de apa dusurilor, ne schimbam de echipamentul ce inca mai poarta mirosul ametitor al inaltimilor si dam o tura prin oras. Mindri, imbracati in tricourile Clubului Alpin Roman, ne plimbam pe strazile micutului oras de poale de Ararat. Multumesc Gabi si, mai ales, tie Mihai Pupeza.
Seara ne aduna in sala de festivitati a localitatii, in jurul notabilitatilor venite sa ne felicite pentru reusita actiunii. In frunte cu guvernatorul
regiunii, organizatorii acorda diplome de participare si insigne de merit pentru cea mai buna, cea mai numeroasa, cea mai omogena, cea mai bine pregatita, cea mai bine organizata si condusa, cu cele mai multe entitati, etc echipei numarul doi …. ROMMAAANIA ! si astfel urca pe podiumul salii in uralele celorlalti colegi si participanti la eveniment, pe rind : Dan Silviu VASILESCU, Liliana BECEA, Georgeta BUICA, Oana HARABAGIU, Tiberiu PINTILIE, Ecaterina MACOVEI si Valeriu PENES.
Data viitoare, altii ne vor spune cum a fost.

Valeriu Penes

0 Responses to “Expeditia CAR Ararat 2010 -Valeriu Penes”


Comments are currently closed.