Haute Route 2009 – Dinu Mititeanu

Haute Route I : Pe schiuri prin Alpi pregatirile

Haute Route… Un nume incitant, pe care nu-mi  aduc aminte cand l-am auzit sau citit prima data. N-am cautat amanunte, caci nu visam sa parcurg aceasta "ruta" ! Am retinut
atunci doar ca se refera la o cursa   montana intre Chamonix si Zermatt, renumite  "capitale alpine europene"-  in care visam sa ajung si am ajuns. In Chamonix si pe Mont Blanc in 1973, in Zermatt si pe Gornergrat nu  pe Matterhorn  abia in 2005.
La  adunarea generala a Clubului Alpin Roman din martie 2009, presedintele  Mihai Pupeza a lansat invitatia pentru Haute Route. Eu nu am reactionat pe loc, abia insistentele lui ulterioare si ale lui Eugen Popescu m-au facut sa ma mai gandesc. Nici mie si nici Marlenei nu ne era teama de urcusuri lungi, de efort de lunga durata,  ci doar de unele pasaje mai abrupte de coborat pe schiuri.  Insa cand ne-am hotarat sa spunem DA, ne-am hotarat si ca vom trage de noi  ca sa ajungem la destinatie. Si am ajuns ! Asta si  pentru ca am avut noroc de vreme buna, dar mai ales datorita dictonului : "Daca vrei, poti !". Poti, daca iubesti Muntele atat de mult incat sa tragi de trupul tau, cu dorinta de a oferi  bucurie  Spiritului tau !  Eu ma   conduc dupa dictonul " Sa mananci ca sa traiesti, nu sa traiesti ca sa mananci" , dar mai spun ca "Trupul sa fie sclavul  Spiritului,  sa traim pentru spirit, nu pentru trup" .
In partea a 2-a veti afla cum am ajuns la Zermatt. Acum va spunem ca n-a fost nici prea usor, dar nici prea greu. N-a fost  nici prea periculos, dar nici fara pericole.  Important  a fost si aici echilibrul intre curaj si prudenta. Sa nu fii nici prea curajos adica sa nu risti mult !, dar nici exagerat de prudent. Nici sa nu continui, daca simti ca trupul nu te asculta din vina Spiritului, care nu l-a pregatit pentru asa eforturi ! sau daca previziunile sunt nefavorabile, dar nici  sa renunti de dragul de "a nu chinui trupul" ! Noi ne-am dus hotarati "sa tragem de noi" !  Si norocul nostru a fost ca Puiu Dimache- fost timp de decenii medic la poalele Alpilor pe care i-a strabatut in lung si lat si inalt, inclusiv pe Haute Route, acum  pensionar in Roma, mai tanar ca mine doar cu cateva luni- e un mare Om, un om  care toata viata "a tras de el". Superba lui carte aparuta recent  "O privire dincolo de orizont", dovedeste  indubitabil ca toata viata a trait  pentru Spirit !
Marti 28 aprilie, la ora 8 dim. intr-o parcare de la vest de Sebes, ne transbordam "muntele de bagaje" in masina  lui Eugen. Seara am dormit la un motel din Mondsee- nu departe de Salzburg.
Miercuri 29 apr.  pe vreme urata in Alpi ningea !  il  "recuperam" si pe Cezar Manea, care sosise mai inainte in Austria la fiica sa si pe care l-a adus ginerele sau intr-o parcare de pe autostrada spre Munchen. Prin Germania, bolidul lui Eugen a putut merge si cu 160-180 km/ora. Prin Zurich-Berna-Montreux ne-am apropiat de Alpi. La Martigny,  parasim autostrada si  urcam ametitorul drum spre Col de Forclaz,  intrand  in Franta. Adi Iordan ne retinuse locuri cu preturi rezonabile in modesta statiune Tour, la Centrul Alpin al Clubului Alpin Francez.  In aceeasi dupa amiaza  facem  o incursiune in Chamomix,  sa ne mai completam echipamentul. Emotii pentru mine, reveneam in aceasta "Mecca" aalpinistilor dupa  36 de ani ! Emotii si pentru Marlene care e prima data  "dans La Valee"! In functie de "punga" sau de  echipamente ne-aduse din Ro, fiecare cauta sa reduca greutatea din rucsacii cu care urma sa mergem pe Haute Route. Au cautare cei mai usori coltari, pioleti, hamuri… Eu si Marlene ne  multumim cu doua excelente perechi de betze Black Diamond cu semirondele; caci cele  aduse din Ro erau cu varfurile boante; vidia ne ramasese in vara trecuta prin Dolomiti ! Eugen ne atrasese atentia asupra acestei probleme. Ii multumim si aici, caci stim ca intr-o tura "serioasa"  orice detaliu e important. Dar ramanem  cu coltzarii nostri Grivel de 1kg perechea ! Caci noua nu de greutatea rucsacilor  ne e teama, ci de vreme si zapada nefavorabile.
Joi 30 apr. Vremea s-a indreptat, e superba, cer senin. Stim insa ca inca vreo trei zile vor curge avalanse.  Data startului pentru Haute Route era fixata pe 3 mai, locuri la cabane "refugii" cu gardian ! retinute de Mihai. Ne planificasem  inca de acasa cateva zile de antrenament, aclimatizare, omogenizarea echipei.  Deocamdata suntem doar 4 din cei 9. Ne hotaram sa facem un antrenament urcand pe schiuri din Argentiere localitate aflata la 1.250 m altitudine, intre Tour si Chamonix. Desigur ca mijloacele mecanice de urcare spre Grand Montets 3.297 m  functionau. Cu ele ar fi trebuit sa debuteze a noastra Haute Route peste cateva zile. Dupa vreo 15 minute de mers cu schiurile pe rucsaci, ne urcam pe ele.

Doar inca 5-6 oameni mai fac ce facem noi.
Ajunsi  la statia Lognan-1.970 m,  vedem sutele de schiori care profitau de excelentele partii  ale zonei. Doar noi urcam mai departe pe foci pe marginea  partiei  amenajate si balizate, pe langa crevasele
ghetarului. Zarea ne este inchisa de o creasta dantelata;

stim ca pe undeva pe acolo se afla si  Mont Dolent,  varful unde se intalnesc granitele  a trei tari: F, I, CH.  Nu departe de locul din care ne hotaram sa ne  intoarcem de la 2.400 m, se vede in stanga micul ghetar Chardonnet, pe care e planificat sa urcam in drum spre cabana Trient.  Vestea despre avalansele succesive  din 27 aprilie a 2-a peste salvatori !- a se vedea

http://www.lenouvelliste.ch/fr/news/valais/l-imprudence-une-maladie-mortelle_9-140556
din acea zona si pericolul inca existent, ne va determina insa si sa amanam intrarea in Haute Route si sa "sarim" peste primele doua etape !
Intre timp Mihai Pupeza ne propune sa ne mutam cu "tabara de baza" si antrenamentele  pe versantul italian. Acceptam bucurosi, mai ales ca Eugen cunoaste bine "domeniul schiabil"  de sub  Matterhorn si Breithorn  si ca Mihai ne-a rezolvat cazare gratuita in Courmayeur, intr-un apartament al vilei de protocol a firmei Grivel ! Traversam prin tunelul de sub Mont Blanc 40 Eu dus-intors.
Vineri 1 mai. Zi superba, zi de neuitat. Soseste si Adi Iordan de la Lyon, mai matinal decat ne anuntase si plecam rapid spre Cervinia 2.050m . Vad pentru prima data celebrul obelisc geologic Il Cervino-Matterhorn dinspre sud.
Cu foarte mare greutate gasim un loc de parcare. Desi nu suntem in Himalaya, hotaram sa facem si aclimatizare, nu doar antrenament  urcand  pe schiuri. Asa ca  folosim 3 tronsoane de telecabina si telegondole:  Plan Maison 2.545 m.,  Cime Bianche- 2.831m si Plateau Rosa 3.450 m. Vreme, peisaj, panorame impresionante ! La
debarcare constatam ca de aici am putea cobori spre Zermatt, caci suntem pe granita. Granita peste care si acum si pe Haute Route  vom trece mereu, chiar si fara sa stim dintr-o tara in alta !
Pornim "pe foci" spre patrumiarul Breithorn vest.  Kleine Matterhorn ramane curand "sub noi".
Ramane si Adi, hotarat sa nu forteze in prima lui zi. Mai multe echipe de cate trei, legati in coarda si cu costume mulate pe corp, urca pe schiuri in ritm alert. Aflam ca in ziua urmatoare  la ora 5, din Cervinia  se va da startul intr-un concurs ce-i va duce pe Breithorn Vest, Central, Est, Roccia Nera, Polux, Castor, Liskamm si apoi vor cobori …Poteca ce o vedem facuta de schiuri  pe acele varfuri  pare verticala !!  Si pentru noi e poteca batuta de predecesori pana pe varf;


Cand GPS-ul ne spune ca
suntem la 4000 m., ii felicitam si pozam pe Marlene si Eugen care  ating prima data acest "plafon alpin".

Putin sub varf, la adapost de vant, se afla vreo 10-15 oameni.

Noi ne urcam chiar pe "top" sa ne facem poza de rigoare si lectia de geografie.De jur-imprejur, zeci de patrumiari si de alte  varfuri  cu ceva mai mici. Spre est domina orizontul cele 8 varfuri ale masivului Monte Rosa. Spre vest, mai aproape de noi e piramida semeata a lui Cervino si dincolo de el, Dent dHerens. Stim ca undeva, putin mai spre vest se afla  Col de Valpelline din care ar trebui sa incepem peste cateva zile deja mult visata luuuunga coborare spre Zermatt, avand mereu in fatza si apoi in dreapta fascinanta piramida Matterhornului. Pe culmea aflata la vest de valea in care e cuibarit Zermatt-ul  recunoastem eleganta piramida Weisshorn – 4.506 m al 5-lea din Alpi ! – pe care ne amintim ca au urcat-o Mihai Cernat si prietenul sau Gabi. Eu imi amintesc si de prietenii clujeni Romeo Chira si  Alin Bradean, care au urcat multi patrumiari pe care acum noi doar ii privim. Urmeaza Zinalrothhorn 4.224 m., Obergabelhorn 4.063 m., Dent Blanche- 4.365 m. Sunt clipe de neuitat. Imi vine sa-i spun Marlenei ce-i spunea un student al meu din Basarabia unui coleg al sau cand am ajuns cu ei pe Vanatoarea lui Buteanu: "Shiupeste-ma sa nu cred ca visiez !"  E asa de greu sa ne hotaram sa parasim varful. Dar o facem atrasi de lunga  coborare ce va urma. Coborarea cu cea mai mare diferenta de nivel a noastra: de la 4165 m la 2050 m !! Muschii, ochii, aparatele foto ne roaga mereu  sa mai facem pauze. Le facem si "ca sa tina si mai mult" ! Este o coborare fantastica, mai prudenta pe "aratura" de sub Breithorn, dar fara probleme si ca-n transa pe superbele partii securizate avalansele declansate preventiv, balizate, preparate….

"Acasa", la Grivel,  e atat de placut. Bere, dush, mancare dupa gusturi si pofta autogospodarire , vinuri de calitate in care Eugen e expert… Echipa se sudeaza tot mai mult. Suntem optimisti, desi primim si din tzara ! vesti deloc imbucuratoare despre avalansele din Alpi.
Unele chiar din zona etapei a 2-a a Haute Route: murise o tanara, un
ghid fusese scos din avalansa de cabanierul de la Trient Hut.
Sambata  2 mai. Plecam din nou spre Cervinia. Mai matinali, sa gasim mai usor un loc de parcare. Au fost si altii matinali, dar gasim un loc acceptabil. Hotaram sa folosim doar prima telecabina. De la Plan Maison 2.545 m. pornim pe schiuri pe marginea partiilor sau pe urma  masinilor de preparat partiile spre pasul Teodulo- 3.317 m. aflat la baza crestei Furggen a Matterhornului. De data asta suntem si mai aproape de Il Magnifico ! Vreme splendida, partii splendide. A fost din nou o zi superba.

Duminica 3 mai. Azi ne va insoti si Mihai. Ne propusese o urcare spre
Col Serena   pe o vale care nu are partii amenajate. Ne dam intalnire pe soseaua care iese din Aosta si se indreapta spre  Tunelul si Pasul Grand Saint Bernard. Unde incep viaductele, noi mai mergem putin pe un drum lateral si ne parcam masinile langa niste stane. Ne urcam pe schiuri siurmam un versant, apoi Valea Serena. Peisaj superb scuze ca repet si voi mai repeta acest adjectiv ! si in in fatza si in spate. Ne
aminteste de vai din Fagarasii nostri.

Mai sunt cateva urme de urcare si de coborare, mai vedem cativa amatori de acest gen de schi in liniste.
Urcam agale. Stane din piatra ne indeamna sa le fotografiem. In Col Serena 2.547 m. facem o pauza mai lunga.

Incercam cu harta sa recunoastem varfurile ce ne inconjoara, mai ales spre nord, unde stim ca intre maretele varfuri Velan si Grand Combin se afla Valsorey Hut- care ne va oferi curand prima cazare de pe mitica Haute Route. Am mai sta, dar teama ca se inmoaie zapada si ne strica placerea coborarii ne indeamna s-o luam la vale. Cu mici exceptii, zone in care se rupe crusta, coborarea e faina.

La intoarcere  facem o oprire in  St.Oyen,  o localitatile pitoreasca asa sunt toate de pe vale : eu si Marlene sa ne plimbam si sa facem poze, "baietii"  la bere. Ne despartim apoi de Mihai care se intoarce la Torino, pentru a reveni la Grivel mai spre seara cu Lena si cu noi vesti. Se confirma hotararea ca noul loc de "start" pentru Haute Route  va fi  Bourg St.Pierre, miercuri dimineata.
Luni 4 mai. Mihai si Lena au plecat la Geneva cu treburi. Pentru noi azi e zi de relaxare. Varfurile sunt in ceatza si nori. Pe sus e vant, cum spuneau prognozele. Daca ar fi fost vreme faina, urcam din Courmayeur cu telecabina pana in Point Helbronner  sa admiram de aproape Mont Blancul, Valee Blanche, Dent du Geant, Grandes  Jorasses… Ca varianta, vizitam Aosta,  capitala Provinciei Autonome Aosta. Centrul vechi, catedrala, biserici, ruinele Teatrului Roman,  magazine, cate o pizza si o bere in Piata Centrala…
Apoi a  5-a seara placuta la Base Camp Grivel.

Marti 5 mai. Ne impachetam, facem curatenie "luna" si mergem sa multumim amabilelor gazde si sa le lasam cheia. Regretam ca nu ne-am putut sincroniza sa vizitam Muzeul Grivel. Plecam  spre Elvetia tot pe unde am venit, mai ales ca platisem taxa de  tunel Mont Blanc dus-intors. Altfel am fi folosit varianta Aosta- tunelul Grand Saint Bernard- Bourg Saint-Pierre. Eu calatoresc de data asta cu Adi Iordan,  care prin si dupa tunel imi povesteste lucruri extrem de interesante, caci lucrase luni de zile la modernizarea si securizarea tunelului dupa catastrofalul incendiu din 24  martie 1999. Mai facem o pauza in Chamonix "Cham" !, mai dam cate o raita prin magazine, vizitam Maison de la Montagne- vechiul sediu al Companiei Ghizilor din Chamonix infiintata in  1821.
Doar sediul Scolii Nationale de Schi si Alpinism e nou, nu cel in care vazusem cateva filme de alpinism in vara 1973.  Pacat ca era orainchiderii 12-15 si n-am apucat sa   vedem pe indelete sdiul ghizilor.
Imi amintesc doar ca in vitrina cu medalii comemorative am vazut si pe ale lui Lionel Terray, Louis Lachenal, Gaston Rebuffat si ale altor "monstri sacri". Si intr-un raft, mare parte din  "colectia rosie", peste 50 de carti celebre de alpinism, inaugurata in 1995  de cel care a fost pana in 2007  Michel Guerin.
Dupa masa ajungem in micul orasel elvetian Bourg Saint Pierre. Pensiunea noastra, la care Mihai ne retinuse  locuri, e chiar langa biserica. Ne instalam rapid. Eugen si Adi pleaca fiecare cu masina lui pana la Martigny, sa lase una acolo. Gest menit ca dupa ce vom ajunge la Zermatt pe schiuri si apoi cu trenul pana la Martigny, soferii sa vina cu acea masina  dupa cele ramase in Bourg St.Pierre. autobuze sunt doat doua/zi la ore nepotrivite .Ceilalti trei – Cezar, Marlene si eu Dinu  plecam sa recunoastem traseul de maine, sa aflam cat vom avea de urcat cu schiurile pe rucsaci.  Peisaj fain, stane semi- parasite, marmote, capre ibex… La intoarcere, vizitam oraselul in care   stradutele si casele nefac sa ne simtim "hoinari prin trecut".
De pe cateva panouri aflam lucruri interesante: localnicii si magarii lor, in anul 1800  au muncit din greu pentru a-l ajuta pe Napoleon Buonaparte sa-si treaca iarna ! tunurile peste Col du Saint Bernard si sa obtina rasunatoarea victorie de la Marengo. In plus au mai si hranit armata ! Plata de la Statul Francez au primit-o abia in …1984 !! sub forma unui medalion ce se poate vedea fixat pe cladirea Primariei !
Seara tarziu, se completeaza echipa: soseste Puiu Dimache din Roma, prietenul sau Vieri Piemontese, Mihai Pupeza si prietenul sau Ed Jackson, britanic ce lucreaza in Lausanne, cel mai tanar. decan de varsta sunt eu, caci Puiu e mai tanar cu cateva luni !.  Se discuta tot felul de variante in functie  de buletinele meteo, de rezervarile de la cabane cabanierul de la Charion Hut n-a acceptat amanarea  ceruta , variante de rezerva. Ne pare rau ca a trebuit  "sa  sarim" peste doua etape. Speram sa le realizam pe celelate patru. Asa ca  "zarurile sunt aruncate". Maine, cand "se va crapa de ziua" vom porni in marea aventura numita Haute Route, pentru care stim ca multi prieteni "ne tin pumnii".
Le multumim in gand si in zilele urmatoare ne vom gandi la ei, mai ales la cei care au mai incercat sau au mai parcurs etape din HR si la acei buni schiori care meritau sa fie cu noi. Dar stim ca  le va veni si lor randul la bucurii, emotii si iarasi bucurii,  similare cu ale noastre din aceste zile.
Foto la http://community.webshots.com/user/dinu_mititeanu
Voi reveni cu partea a 2-a.

Dinu Mititeanu

———————————————————————

HAUTE ROUTE – partea a 2-a – Dinu Mititeanu

Conform Wikipedia: "The Haute Route, or The High Route or Mountaineers Route is the name given to a route with several variations undertaken on foot or by ski touring between Chamonix, France and Zermatt, Switzerland."
Haute Route Ruta Inalta a fost parcursa prima data per pedes walking, trekking de englezi la jumatatea sec.18; prima data pe schiuri in 1911.
La inceputuri tura se numea "The High Level Route". In prezent si in limba engleza se foloseste denumirea franceza " "Chamonix- Zermatt Haute Route" sau pe scurt "Haute Route".
Variantele clasice sunt una de trekking de 9 zile si una pe schiuri de 6 zile, care coincid in unele zone, dar in altele sunt diferite. Ca distanta in km. in wikipedia apare 180 km ceea ce in mod sigur e gresit; intr-o relatare foarte faina si utila a unei parcurgeri cu GPS in aprilie 2006 a se vedea:
http://www.philippe-bourgine.com/chamonix-zermatt_2006.htmPr%C3%A9senta
<http://www.philippe-bourgine.com/chamonix-zermatt_2006.htmPr%C3%A9sentation>
apare ca ruta pe schiuri are 87,5 km. Desigur ca asta e distanta corecta. Se vad clar acolo si denivelarile pozitive si negative. In etapa a 5-a, francezii din link-ul de mai sus au parcurs varianta peghetarul Brenay, urcand si Pigne dArolla; noi am urmat varianta pe ghetarul Otemma si am comprimat etapele 4 si 5 intr-una singura ! In alte relatari ale unora care au parcurs ruta cu GPS-ul apar cifre  de 80-85 km.
Ambele rute au mai multe variante fie ca punct de plecare Argentiere, Verbier, Courmayeur, fie ca destinatie prelungire pana la Saas Fee, fie devieri spre stanga sau dreapta ale rutei : una Chanrion Hut -Dix Hut- Pigne d"Arolla- Vignettes Hut… Alex Doaga "si-a lui ceata" au fost pe acolo; alta: Trient Hut- Grande Lui- La Fouly- Grand Saint Bernard Monastery-Velan Hut- Valsorey-Hut… si altele. Una mult indragita de trekkeri este "Italian Haute Route", cu debut in Cervinia si final in Zermatt sau invers. Sau in circuit. Si care atinge patrumiarii Breithorn, Polux, Castor, Liskamm si ai masivului Monte Rosa : Piramid Vincent, Ludwigshohe, Parrot, Signalkuppe, Zumstein si Doufour. Tastand magicile cuvinte Haute Route "Nenea Google" va ajuta sa va documentati, sa visati, sa cugetati, sa alegeti si "sa aruncati zarurile" !De pe internet http://www.gps-tracks.com  puteti sa descarcati track-ul de GPS- ceea ce a facut Eugen pentru tura noastra. Track extrem de util in caz de ceatza.
De remarcat ca mai toate variantele te coboara dupa doua etape intr-o localitate Champex, Bourg Saint Pierre, La Fouly la 1500-1600 m. Varianta care incepe de la Courmayeur nu, dar in primele zile nu atinge inaltimi de 3.000 m.
Perioada cea mai favorabila pentru parcurs pe schiuri este in aprilie- mai- iunie. Iar orele cele mai favorabile sunt cele matinale, mai ales in zilele insorite dorite mai ales de fotografi; caci soarele careincalzeste puternic versantii, poate declansa avalanse. De aceea traseul e impartit in etape de doar 5-7 ore. La pranz sa fii deja la cabana de destinatie.
Traseul clasic pe schiuri e recomandat in 6 etape 6 zile, dar in functie de conditiile meteo, de antrenament si dorinte se poate prelungi sau scurta. Ca si in trasee de alpinism, unde de la ascensiuni de cateva zile s-a ajuns la unele in cateva ore ex. cel mai cunoscut in Eigernordwand si aici au aparut recorduri incredibile: in 2 mai 2008, francezii Lionel Bonnel si Stephane Brosse au parcurs traseul in…. 21 ore si 11 minute !!! 8.800 m urcare si 8.000 m coborare, fara asistenta tehnica, urcand si coborand doar pe bocanci si pe schiuri distanta dintre biserica din Chamonix ora 01 si biserica din Zermatt ora 22.11 min !!! 8.800 m – 8.000 m ! De la nivelul oceanului pe Everest si inapoi !!!
Desigur ca multi tineri incearca macar sa-i imite ! E la moda parcurgerea non -stop ! Chiar cand noi eram la cabana Valsorey, la ora 23 din noapte a plecat mai departe o trupa de spanioli care facusera la cabana doar o scurta pauza. Alti spanioli, care au dormit acolo ca si noi, comprimasera primele doua etape, au parcurs-o ca si noi pe a 3-a, dar in timp mai scurt 4-5 ore, apoi aveau in plan sa comprime urmatoarele trei, deci sa parcurga Haute Route in doar 3 zile: lunga-scurta-lunga ! Acest stil are avantajul – ca si in cazul catararii in marii pereti sau ascensiunilor pe mari varfuri – ca "actorii" pot beneficia de ferestrele de vreme buna care de obicei nu sunt prea mult timp "deschise" ! Personal nu as parcurge ruta non stop, adica mergandsi noaptea, chiar daca as fi antrenat pentru asa ceva. Caci merg pe munte sa-l vad, sa-l admir, sa fac fotografii. Am facut uneori exceptii in nopti cu luna plina, care – mai ales iarna- e ceva cu totul deosebit.
N-am indraznit nici eu si nici Marlene sa visam a parcurge candva mitica Haute Route si mai ales pe schiuri. Dar acum e "bomboana de pe tortul nostru montan".
"Fereastra" in care ne-am aflat noi in Alpi a fost nesperat de lunga. Se vede in imaginile postate de noi. DAR ! In primele 2-4  zile de vreme buna de dupa ninsori stiam si fara buletinele de avalansa ca riscul e mare. Se anunta a fi de grad 4. Si au fost avalanse cu victime chiar pe traseul HR. Asa ca noi am amanat "startul" si retinerile de locuri la cabane si in acele zile am facut schi si pe partii si pe langa ele, mai ales pe versantul italian, asa cum am relatat in "episodul 1". Daca apoi
incepeam HR de la capatul ei francez ChamonixArgentiere, riscam sa nu ajungem la Zermatt. Si intr-adevar n-am fi ajuns. Si "am fi plans" dupa luuuunga si fascinanta coborare "sub privirile ingaduitoare ale Matterhornului." Asa ca "am sarit" peste primele doua etape: 1. Chamonix – Argentiere- Trient Hut si 2.Trient Hut- Bourg St.Pierre, parcurgand din Haute Route doar etapele 3-6.
Miercuri 6 mai: Burg St.Pierre-Valsorey Hut.
A sosit in fine ziua pe care de cateva saptamani o asteptam cu nerabdare, cu emotii, cu temeri, dar desigur si cu sperante si curaj. Caci stim ca "speranta moare ultima" ! Iar eu imi amintesc, dar nu clar, o afirmatie facuta de un alpinist in Himalaya. Am cautat-o la revenirea acasa si v-o redau: "Daca ne-ar lipsi curajul, am putea considera expeditia incheiata" -Friedl Mutschlechner, in BC din Kanchenjunga, 1982. Ca numar de ore de mers va fi o zi scurta 5-6 ore. Dar cea cu diferenta de nivel de urcat cea mai mare: 1400 m. In plus, spre deosebire de etapele urmatoare care sunt o succesiune de urcari si coborari, in etapa asta e doar urcare continua.
Trezirea la ora 5. In doua camere suntem toti noua : Puiu Dimache, Mihai Pupeza, Vieri Piemonteze, Ed Jackson, Adi Iordan, Eugen Popescu, Cezar Manea, Marlene si Dinu Mititeanu. In seara precedenta ne pregatisem desigur bagajele: ce ramane in masini, ce luam cu noi. Vesnica dilema: "sa nu am greutate prea mare, sa nu las vreun obiect de care s-ar putea sa am nevoie". Pe paturi si pe jos era un bazar: aparate foto, sepci cu protectie a obrajilor si cefei, caciulitze, saci-pijama, casti, "foci", coltari pentru schiuri "cutzite" , coltari pt. bocanci, 15 m de coarda de echipa, ham-uri, carabiniere, anouri, prusice, pioleti, DVA-uri, sonde de avalansa, lopeti, pitoane de gheatza, ochelari anti UV, creme, bidoane pt. lichide, plicuri cu "prafuri de apa minerala", batoane energetice si tot felul de alte alimente concentrate si fructe liofilizate. Stim ca unele probabil le vom cara degeaba si chiar dorim asta: DVA-urile, sondele, lopetile, castile, coarda, prusicele. Unii, chiar si la ore mici, nu putem pleca fara a manca; altii se plang ca nu pot sa manance la ore asa de matinale. Soferii Eugen, Mihai, Vieri se grabesc caci trebuie sa duca masinile in parcarea primariei. Alergam pe scari cu sacose incarcate cu ce nu ne trebuie pe Haute Route. Cezar ajunge cu intarziere in curtea pensiunii, soferii au plecat. Asa ca va face un mic ocol prin parcarea primariei si ne va ajunge din urma, caci a fost si el ieri in recunoasterea traseului. Desigur ca suntem atenti ca din cauza grabei sa nu uitam schiurile si betzele pe care le depozitasem intr-o camera de la demisol.
La 6.30 suntem in marginea oraselului Bourg Saint Pierre care -am vazut in episodul anterior- acum se lauda pe diverse panouri ca pe aici a trecut si a stationat in 1800 Imparatul Napoleon, imparat care nu s-a tinut de promisiunile facute locuitorilor. La fel ca Imparatul Franz Josef, a carui decoratie Avram Iancu a refuzat -o din cauza promisiunilor facute de imparat motzilor si natiunii romane din Ardeal si neonorate.
Trecem in zori de zi pe langa stanele vazute si fotografiate ieri dupa amiaza de cei trei "cercetasi". Desigur suntem cu schiurile pe rucsaci. Abia dupa aproape doua ore dam de zapada fara discontinuitati. Pana sa ne montam focile, ne ajunge si Cezar. Iesim curand in soare. Urcusul e inca lin. Dar de jur-imprejur, creste si varfuri ne indeamna sa le fotografiem. Ed, care e cel mai tanar si e mereu in fatza cu cateva sute de metri, o ia spre inainte-dreapta, pe urmele unei persoane ce ne
depasise. Probabil atras de maretul Mont Velan spre care spre Velan Hut duceau acele urme. Noi insa cotim pe urmele majoritare spre inainte-stanga; ne vede si Ed si revine spre noi. De pe terasa glaciara urmatoare, urmam tot varianta din stanga. exista si o varianta prin dreapta crestei stancoase pe umarul careia zarim steagul elvetian care indica faptul ca acolo e tinta zilei.. Poteca de urcare facuta de predecesori serpuieste printre si peste avalanse.
Dar la ora asta nu e pericol sa mai curga altele. Fara sa ne fi grabit, la 11.50 ajungem la cabana Valsorey aflata la 3.030 m. E o ora la care in Carpati nu suntem nici la jumatatea traseului. Dar aici… e altceva. Asa ca,dupa ce ne shimbam tricourile umede de efort, avem vreme de admirat superbul peisaj din jur, de a identifica diversele varfuri sau macar de a incerca asta. Ne ajuta cei care au mai fost pe aici- Puiu si Mihai


In spatele cabanei este Grand Combin de Valsorey 4.184 m. Spre acolo vom urca maine dis-de-dimineata.

In fatza, mai aproape de noi e impresionantul Mont Velan- 3.731 m. Vedem si cabana Velan pe la care trece varianta Grand Lui a HR. In stan ga e o creastazimtzata: Les Aiguille Acele du Valsorey. Zarea o domina Mont Blancul.
Langa el, inconfundabila creasta si al sau perete nordic: Les Grandes Jorasses. Apoi Les Courtes, Les Droites, LAiguille Verte. Pe acolo pe undeva e si LAiguille dArgentiere pe langa care ar fi trebuit sa trecem in etapa 1-a a HR si Mont Dolent si Aiguille du Midi si celelate Ace ale Chamonix-ului. Nu ne mai saturam privind si fotografiind. Abia cand unul din echipa ne invita sa ne luam locurile de dormit in primire, ne conformam. Desigur ca si aici, ca la toate cabanele din Alpi, ne lasam bocancii pe rafturile dintr-o camera de la intrare, ne alegem papuci sau saboti pe masura, ne lasam schiurile, pioletii, betzele. O lunga odihna inca nemeritata, caci alaltaieri a fost zi de odihna, ieri zi de transfer auto din Italia in Elvetia iar azi am urcat agale doar 6 ore.
La ora 18 se serveste cina, care e un fel de masa de pranz: ciorba, piure cu carne, desert.
Apoi iesim iarasi afara sa admiram culorile crestelor, culori care se schimba pe masura ce se apropie apusul… Ne culcam devreme, caci si trezirea va fi devreme…
Joi 7 mai: Valsorey Hut- Vignettes Hut.
Toate prognozele promiteau o zi superba. Ultima superba. Asa ca hotarasem inca de ieri sa incercam a comprima intr-una singura etapele 4 si 5. Alt motiv era ca plecase cabanierul de la Chanrion si ar fi trebuit sa dormim in "camera de iarna" si sa mancam din rucsaci. Si aflasem seara ca si altii aveau ca tinta Chanrion Hut, deci am fi dormit in aglomeratie. In plus eram asteptati in acea seara la cabana Vignettes acolo nu se facuse a 2-a amanare . Mai discutasem aseara si varianta sa depasim Chanriot Hut si daca nu ne incadram in timpul necesar a ajunge la Vignettes Hut, de pe ghetarul Otemma sa urcam in dreapta la refugiul bivuacul Singla.
Inca inainte de ora 4 dim. este deja mare forfota in cabana. Cand intram noi in sala de mese, unii deja se ridicau de la micul dejun. La ora 4.45 suntem si noi cu rucsacii in spinare si pornim "la frontale". Nu suntem primii la "start", dar nici ultimii. Vieri se hotarase de ieri ca renunta la continuarea turei; avea ritm prea lent pentru ce si cat urma sa facem. In fatza se instaleaza Ed. Dupa el sunt Puiu, eu, Marlene, Cezar si ceilati trei, la 10-15 m unul de altul. Ne montasem coltzarii pe schiuri inca de la cabana, caci zapada de pe ghetarul Meitin e "bocna". Stiam ca dupa o vreme, pe la jumatatea urcusului spre Plateau du Culoir, va trebui "sa ne descaltam" de schiuri, sa le punem pe rucsaci si sa ne montam coltzarii de bocanci, caci panta devine tot mai abrupta; in cartea ce-o avem scrie ca are 50 grade si ca uneori necesita a folosi pioletii si coarda. In timp ce primii patru facem asta, ne ajunge Cezar care ne comunica faptul ca ceilalti trei renuntasera si ei ! Motivul: Mihai avea niste simptome ciudate. Probabil ca nu putea sti daca vor disparea pe traseu sau se vor agrava. Eugen si Adi, din solidaritate montana si din prietenie, s-au hotarat fiecare fara a discuta intre ei sa coboare cu el. Gest laudabil ! Dar ar fi trebuit sa coboare doar unul. Din fericire a fost ceva trecator si cand in aceeasi zi au coborat toti patru pe schiuri spre Bourg Saint Pierre, Mihai era cel dintotdeauna !

De fapt si din locul de unde s-au intors, Mihai a coborat in viraje elegante spre Valsorey Hut unde ramasese Vieri !, l-am vazut si noi de sus. Spinoza a scris: " Cele mai multe neintelegeri dintre oameni provin din faptul ca nu-si exprima bine propriile ganduri si le inteleg gresit pe ale altora". Eu cred ca asa ceva a fost in acea dimineata si din pacate trei oameni care isi doreau si puteau face Haute Route, nu au mai facut-o !

Desi unii au coborat ieri pe aici, iar altii au urcat inaintea noastra, avem ceva emotii cand facem traversarea spre dreapta pe o placa de vant.
Oftam usurati cand, prin zona unde cornisa e mai mica, iesim in Plateau du Culoir.
Salutam soarele si un orizont de creste si varfuri. Nu departe de noi, in dreapta e bivuacul Musso la 3664 m. Ne dam jos schiurile din spinare si focile de pe ele. Eu fac poze. Puiu ne mai explica panorama. In spatele nostru e Mont Blancul si si varfurile "din garda lui", pe care le admirasem ieri de la Valsorey Hut. In stanga noastra e impresionantul varf principal de Grafeneire al lui Grand Combin- 4.314m. In fatza, dincolo de Valee d"Aosta, e lantul muntos ce "proemina" cu Grand Paradiso. Dar tot Puiu ne si grabeste. Debutul coborarii pe ghetarul Sonadon e abrupt, zapada inghetata. Eu si Marlene avem iar emotii, dar "luam taurul de coarne" si ne straduim sa nu-l facem pe Puiu, care e deja jos, sa ne astepte prea mult. Desigur ca Ed e iarasi cu sute de metri mai inainte; pana sa ne montam iarasi focile pentru urcarea ce urmeaza, el e deja in Col du Sonadon. Urmeaza o lunga si placuta coborare pe Glacier du Mont Durand, pe zapada mai "prietenoasa". La un moment dat vedem jos in stanga barajul si lacul Mauvoisin; in fatza e ghetarul Brenay, la baza lui e cabana Chanrion.
Stim de la Puiu ca traseul pe la Chanrion Hut si pe ghetarul Brenay e mai variat, mai spectaculos, mai fotogenic. Dar noi traversam spre dreapta, caci ruta pe ghetarul Otemma e mai putin periculoasa si mai scurta
E ora 10.30. Facem o pauza de masa de aproapre o ora, dupa care, trecand printr-un sector de chei, pe langa un mic lac de acumulare, intram pe ghetarul Otemma.

Zapada e tot mai moale, caldura tot mai mare.
Urcusul e lin, dar lung,monoton, pare interminabil. Dar asta doream: o faina si lunga tura serpuinda printre varfuri ale Alpilor. Si suntem "in grafic"; nu se pune problema sa urcam si sa dormim la Bivuacul Singla pe care-l zarim cocotat la 3.199 m pe un umar al crestei din dreapta, creasta pe care e granita cu Italia ! La ora 17.30, asadar dupa 12 ore si 40 minute de la plecare, ajungem la "luminita de la capatul tunelului"- cabana Vignettes -3.160 m., a carei inspirata plasare in peisaj o stiam din fotografii. E mare, e faina, va deveni si mai faina caci e renovata recent. Este si ea gandita a fi cat mai functionala. Eplina ! Dar avem  locuri retinute in sistem demi-pensiune.
Cateva poze, apoi ne spalam cu zapada si ne imbracam cu haine curate. un afis ne cere scuze ca in cabana apa nu curge din cauza unei conducte deterioratede curand !. La ora 18 se serveste cina. Exact ce dorim; nici prea putina mancare, nici prea multa.

De la cei ai cabanei aflam ca intr-adevar de maine se va strica vremea. Unii spun ca doar de dupa masa, altii ca inca de dimineata. Puiu stie ca solutia de rezerva ar fi sa coboram spre Arolla. Insa pe ceatza nici asta nu va fi usor; GPS-ul a ramas la Eugen. Vom vedea ce vor face celelalte multe grupuri, probabilunele din ele cu ghid. Toata lumea se cu lca devreme, ora 20-21 ! Toti au venit aici " sa faca munte", nu sa faca chefuri pana tarziu in noapte cala cabanele din Ro ! Suntem o bositi, dar mie somnul imi vine greu din cauza gandurilor: am pierdut primele doua etape ale HR, ar fi atat de dureros s-o pierdem si pe ultima, pe cea a carei ultima si lunga coborare e strajuita de Fascinanta Piramida.
Vineri 8 mai: Vignettes Hut- Zermatt.
Din ghidul "The Haute Route" al lui Peter Cliff aflam ca azi vom
parcurge 30 km, traversand 7 ghetari si trecand trei pasuri "col"-uri.
Acceasi forfota in plina noapte ca si ieri la Valsorey. Afara e ceatza.
Noi suntem "plouati". Dar cand plecam din cabana devenim mai optimisti: doar varfurile sunt acum in nori. Asa ca parcurgem o vreme in sens invers traseul pe care am sosit ieri, pana in Col de Chermotane- 3.053 m. Iuhuuu ! Apar cateva petice de cer albastru ! Au efectul unor cafele tari, asa ca urcam cu spor pe ghetarul Collon spre Col de lEveque -3.386 m. spre care urca multe grupuri. Pe unele chiar le depasim, caci ghizii ii leaga in coarda si inainteaza in sistem "margele pe atza". Asa o fi regula, caci zona nu e crevasata. In schimb, in partea opusa, coborarea o fac si acestia cate unul, nelegati in coarda ! Urmeaza o lunga traversare a zonei superioare a ghetarului Arolla, lasand in stanga bivuacul Bouquetin. Apoi, devenim din nou alpinisti si urcam "la coltzari" si cu schiurile pe rucsaci panta abrupta pana in Col de Mont Brule -3.213 m.
Daca ne uitam pe harta, vedem ca trecem in Italia pentru o vreme ! Vom cobori pe schiuri, dar nu mult, caci va incepe o lina, dar lunga urcare pe un ghetzar cu nume ciudat: Haute Tsa de Tsan, spre mult doritul Col de Valpelline. Nu ne dam seama daca plafonul de nori coboara si el, sau doar noi castigam altitudine si "intram cu capul in nori".
Suntem in nedoritul white-out; daca ramai 1-2 minute pe loc, deja nu-l mai vezi pe cel din fatza. In plus, incepe sa ninga. Asta e grav, caci daca se astupa urmele predecesorilor si persista ceatza, in coborarea pe cei trei ghetari succesivi spre Zermatt, va fi dificil, stresant si periculos de a alege traseul, de a ne strecura printre zonele crevasate.
La ora 12 suntem in Col de Valpelline- 3.562 m. Vom intra iarasi in Elvetia ! Norocul e ca ninsoarea doar ne speriase. Puiu ne cere "sa tinem aproape". El coboara primul si cauta a se mentine pe unde sunt mai multe urme. Suntem pe ghetarul Stockji. Ne oprim mereu sa ne regrupam.
Suna telefonul meu ! E Eugen care ne intreaba unde suntem si ne spune ca el si Vieri au lasat masinile la Taesch nu e voie cu ele in Zermatt si acum ne asteapta la "Zmutt" ! Sunt bucuros, dar si nedumerit, eu stiu doar ca acest nume il poarta una din cele patru creste ale Maretei Piramide, cea dintre fatza vestica si cea nordica pe sub care vom trece.
Ii spun ca suntem in ceatza si coboram incet, cu atentie. Din fericire, iesim curand din ceatza. Asa ca traversarea spre dreapta pentru a continua coborarea pe ghetarul Tiefmatten e mai simpla. Stim ca in norii din dreapta sunt impresionantii patrumiari Dent d Herens si Matterhornul. Speram sa nu se lase prea mult rugati a-si elibera fruntile si piepturile. Si…. bucurie ! Se intampla minunea ! Ramanem muti de uimire si de fericire ! Declansez in graba, uitand sa verific setarile.
Puiu se simte dator sa aiba grija de noi, si ne roaga "sa nu
pierdem vremea" pe sub acesti pereti ale caror pante si praguri sunt pline de "vagoane" de gheatza si zapada, oricand gata s-o ia la vale ! Il inteleg, ii urmez, dar ma opresc mereu sa mai declansez inca o data si inca o data… Nu vreau sa fac poze din mers, nu vreau sa vad acasa ca au iesit miscate si sa-mi dau cu pumnii in cap ! Intr-una din scurtele pauze ale celor patru coechipieri, il sun pe Eugen sa ii dau vestea cea buna: ca am scapat de ceatza, ca acum traim un vis frumos.
Da, am din nou senzatia ca doar visez ! Puiu e un magician: alege cele mai faine si mai sigure variante de coborare, cand pe stanga, cand pe dreapta, cand pe mijlocul ghetarului. Caci urmele predecesorilor duc uneori si deasupra unor praguri, de unde revin si ele in locuri mai blande. Ajungem chiar langa Matterhorn, la baza crestei Zmutt. De aici la vale si ghetarul "nostru" se numeste Zmutt. Stim ca undeva, sus in stanga, se afla cabana Schonbiel, unde unii mai raman o noapte daca e cazul. Noi continuam pe sub renumita Fatza Nordica. Fatza care in zona inferioara este de fapt un ghetar suspendat. Alpinistii care urca Fatza nordica, o abordeaza de la cabana Hornli, Matterhorngletscher fiind o ruleta ruseasca. Ne vom convinge peste vreo ora… Caci mai intai avem o problema tehnica: Marlenei i se rupe un schiu ! Lui Cezar inginer si lui Puiu medic le vine ideea "sa imobilizam fractura". Cu ce atela ?
Cu…. o sonda de avalansa ! De mare ajutor ne este o rola rezistenta de banda adeziva din trusa de reparatii a lui Ed. De aici mai departe se coboara lin, fara viraje. Asa ca Marlene lasa mai toata greutatea pe schiul "sanatos" si inainteaza mult mai repede decat ar fi facut-o fara schiuri, caci s-ar fi scufundat. Eu sunt ultimul, la o anumita distanta in spatele ei, caci mereu intorc capul si ma mai opresc sa mai vad si sa mai pozez "Minunea". Dar o intoarcere o fac indemnat de un zgomot puternic: vagoane de ghetza pulverizata se rostogoleau spre locul in care fusesem cu cateva minute mai inainte. Marlene imi striga: "hai de-acolo !" Raspunsul meu: "Dupa ce fac poze!" Fac vreo 5 -6, caci imi dau seama ca nu-s pe traiectoria ei.


Voi vedea acasa ca facuse si Cezar, care era mai in fatza. Dar pozele nu pot reda mesajul de forta ce ni l-a
trimis Matterhornul. Am inteles inca o data de ce Puiu ne grabea, caci mai trecusem pe sub astfel de "sabii ale lui Damocles" atarnate de "sfori" care nu puteam sti in ce moment se pot rupe…
La ora 15 ajungem la drum. Le multumim schiurilor pentru "transport", caci de aici, vreo doua ore le vom transporta noi pe ele. o sageata de marcaj indica "Zermatt 1.45 h". Dupa o ora, de langa uzina electrica, zarim peste vale "Vidrenii de Sus" -cum am spus eu in gluma numele unui catun al satului Racatau din Apuseni. Acesta era acel Zmutt unde ne asteptau de cateva ore bune prietenii Eugen si Vieri.

Un drum secundar ne duce la ei. Felicitari, imbratisari, intrebari, raspunsuri, regrete ca n-am fost impreuna pana aici. Multumiri pentru gestul lor de a ne astepta si intampina. Cateva din fotogenicele casutze ale acestui catun folosit canva doar vara, ca si cele multe similare din Apuseni au devenit case de vacanta. Am vazut si "firme" japoneze pe unele dintre ele! Toate sunt ridicate de la sol si au la cele patru colturi cate o piatra de forma unei roti de moara ce nu permite rozatoarelor sa urce si sa intre.

Poteca e lata, foarte faina si dotata din loc in loc cu banci pe care ni se ureaza in patru limbi bun venit . In fatza vedem deja Zermatt-ul. La intrarea in el, la ora 17, dupa mai mult de 12 ore de la plecare, Eugen ne face celor cinci poza de grup pe care alpinistii o fac pe varf ! Am fi preferat sa rugam un trecator sa ne faca aceasta poza, in ea sa fim toti noua ! Poza de varf in Zermatt? Da, pentru noi, Varful "muntelui" Haute Route este aici !
Asa cum scria cineva, "in alpinism, ca si in dragoste, adevarata fericire consta in drumul spre tzel, nu in atingerea lui !". Acolo, pe Haute Route am fost fericiti ! Acum suntem doar multumiti. Defilam agale in clapari pe stradutele din Zermatt. Nu indraznesc sa le spun amicilor ca eu as vrea sa mai trec o data pe la micul cimitir unde sunt morminte sau macar placi cu numele ghizilor Michel Croz, Taugwalder – tata si fiu membri ai tragicei prime ascensiuni pe Matterhorn in 14 iulie 1865 si ale altora. cititi daca va intereseaza
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/17-ture-externe/fascinanta-piramida

Mai facem o poza de grup pe o terasa din gara, cu cate o halba de bere
in maini, in asteptarea orei de imbarcare in trenul ce ne va duce 6 km.
In modernul imens garaj subteran din Tasch ne despartim de Puiu si Vieri care pleaca spre Italia. Ne pare rau ca Mihai si Adi nu-s si ei aici !
Noi, cei patru din Ro, plecam cu masina lui Eugen spre casa. Abia pe la ora 2 din noapte, la scurt timp dupa trecerea din Germania in Austria, urcam tiptil pe scarile casei si pensiunii familiei Messner cuscri, ginerele si fiica lui Cezar , facem cate un dush si apoi ne scufundam in paturile care "ne absorb".

Sambata 9 mai: Hotaram sa nu plecam spre casa la ora 10-11, cum era planul initial. Gentiletea gazdelor din aceasta localitatea- o perla a Tirolului- peisajul natural si urban ce ni se a imprima pe retina, in suflete si in aparatele foto intr-o lunga plimbare, este un delicat "desert" al mesei festive numite "Haute Route".
Duminica 10 mai, pe la ora 17, in parcarea motelului Lutsch de langa Sebes, eu si Marlene ne despartim de Eugen si de Cezar. Nu putem spune ce ar fi trebuit. Nici imbratisarile nu reusesc s-o faca. Nu va putem spune aici nici Voua ce am simtit, ce am gandit acolo, PE Haute Route.
Ca sa intelegeti ce n-am reusit sa va spunem, ar trebui sa parcurgeti Haute Route. Sunt convins ca multi o veti face. V-o doresc din toata inima.

Dinu Mititeanu – 28 mai 2009, exact la o luna de la plecarea spre "
marea aventura", devenita "marea bucurie".=

0 Responses to “Haute Route 2009 – Dinu Mititeanu”


Comments are currently closed.